Castigator

Reclama a auzit-o la radio, in timp ce mama batea niste aluat cu o lingura de lemn. Era trecut de miezul noptii si mirosea a tigaie incinsa. Fusese o seara buna. Carase sacii cu gunoi pana la tomberoane, de la toate cele paisprezece carciumi din cartier si primise in schimb oua, ulei, faina, zahar, un borcan cu gem de caise plus zece monede de cinci mi pe care le varase in pusculita de lut.

In acea noapte rece de noiembrie, cu miros de clatite inca nefacute, a auzit la radio ca o mie de capace care au in interior, sub o folie, inscrise initialele firmei producatoare aduc, celui care le aduna pana in ajunul sarbatorilor de iarna, un premiu de cinci miliarde. Costinel incerca sa transforme suma in alocatii, dar I se parea paru prea greu, aproape treizeci de mii de luni, peste doua mii trei sute de ani. In creierul lui se amestecau, precum ingredientele din castronul mamei. Bicicleta, rolele, jocurile video, munti de pizza si cutii cu unt de arahide, brelocuri cu laser, ghete, mancare si dulciuri, cizme, farduri pentru mama, doi caini de vanatoare sa I le pazeasca pe toate.

Clatitele sfaraiau in tigaie, mirosea a vremuri mai bune si a Craciun cu brad si cadouri. O mie de dopuri inseamna doua mii de litri de suc, cine ar fi putut bea atata intr-o luna de zile? Nimeni. Doar el, Costinel, carand seara de seara sacii negrii cu sticle goale spre tomberoanele carciumilor din cartier avea marea sansa de a pune man ape banet. Din acea noapte, Costinel scotocii cu patima prin sacii negrii, prin gunoaie, prin tomberoane. Ajungea acasa tarziu, zecile de dopuri ii trageau spre dusumea buzunarele salopetei. Le randuia, in timp ce le numara intr-o cutie de carton.

Zilele treceau repede. Cu doar o saptamana inainte de incheierea concursului ii mai lipseau trei sute opt zeci si doua de capace. Incepu sa chiuleasca de la scoala si sa se milogeasca la consumatori. In ajunul marii extrageri. Costinel avea cele o mie de capace.Sparse pusculita si-si cumparase sapca noua, sireturi verzi si o borseta.

Deserta capacele in geanta de voiaj si pornii spre sediul firmei care initiase concursul. Era singur. Era singurul concurrent capabil sa revendice marele premiu . Nimeni nu muncise atat. Nimeni nu se gandise sa munceasca atat.Dar banii nu se castiga fara munca. Venise, in sfarsit, ziua in care viata sa de copil amarat se va transforma ca in povestirile fantastice.
Intai se arata o tanara inalta care i-a verificat cu rabdare capacele si a notat pe un carnet numele si datele lui personale. Apoi a asteptat cateva ore intr-o camera tapetata cu posterele castigatorilor. Pe urma a fost urcat pe un podium unde l-au filmat din toate unghiurile. Pe urma au urcat un alt baiat cam de varsta sa, rotofei si bine imbracat care tinea o pancarta pe care fusese tiparit cu rosu, cinci miliarde de lei. “Sunt Costinel”, a spus pustiul.

Ati vazut cum aratam inainte. Acum sunt voinic si sanatos si bogat pentru ca am consumat numai produsele acestei firme. Apoi reflectoarele s-au stins, sa creat imbulzeala pe platou si cineva l-a ajutat pe Costinel sa ajunga la iesire.

Alexandru Neacsu

Diplomacy is telling someone to Go to Hell in such a way, they look forward to taking the trip.
Why u no share or comment?
Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0