Colectionarul de amintiri

Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Dupa o noapte intreaga petrecuta la Clara, simt ca, pur si simplu, cad din picioare de somn. Totusi, reusesc sa ma tarasc in bucatarie si sa-mi pun de o cafea.  Afara,  ploaia inghite orizontul. Printre stropi grei se pot vedea imagini de copii si de mamici ce isi fac loc prin potop spre poarta scolii de vizavis.

Ridic ibricul, torn in ceasca si pufnesc “ai dracu hamsteri, nu stiu ei ce inseamna viata”; multumit de aceasta bucatica de filozofie pe care nimeni nu a auzit-o, sorb incet.

O ameteala ciudata ma prinde si vad cum camera devine neclara, umbrele forfotesc si iau forma unei curti de scoala. Eu sunt in mijlocul ei si tin tare de hanorac ca sa nu vada cineva ca sunt singurul copil care porta uniforma.  Mihai,  prietenul meu din copilarie, se apropie :

– Ce faci , bai,  piticule,  ce ascunzi sub hanorac, o bomba??  Rade printre dintii de iepure…

Nu apuc sa raspund ca formele incep sa o ia razna din nou. Cafeaua se prelinge pe mana mea stanga ce sta, impreuna cu restul corpului, lipita de gresia din bucatarie.

Dau sa ma ridic, dar nu am destula forta, simt ca ametesc. “Dumnezeule, am un atac cerebral! Sau mai rau!!”, gandesc … ma contrazic singur: “Hai sa fim seriosi, atac cerebral la 20 de ani, ai fi bun de Discovery! Probabil ca e de la oboseala”.

Sunt asa de oboist; inchid ochii. Ma trezesc urcand treptele spre biroul meu, ma asez pe scaun buimac si telefonul incepe sa sune bezmetic:

-Alo?? zic pe un ton plicitist. O voce gafaita imi raspunde.

– Clara la telefon, trebuie sa ne intalnim urgent. Vino la mine!!

Ma ridic si imaginea dispare, sunt in masina … cred ca incep sa inebunesc fiindca nu imi aduc aminte cum am ajuns in masina. De fapt, nu imi aduc aminte cum m-am deplasat dintr-un loc in altul: de la pat la bucatarie, de acasa la serviciu, din copilarie la maturitate. Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Aud distant un beep lung, lung, lung si o voce groasa, “Declara-l”. O alta mai subtire:

-Ora mortii, 15:25, Cauza….

Alexandru Neacsu

Diplomacy is telling someone to Go to Hell in such a way, they look forward to taking the trip.
Why u no share or comment?
Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0